Am plâns la început chițăit, apoi am scos elefantul din mine

Circulă o vorbă de la o vreme între oameni de rând ”Trebuie să vezi filmul ăsta!!! Am jelit 3 ore la el.”

Este cea mai bună reclamă pe care o poți face unui film, argumentul suprem, pledoaria care te condamnă să-l vezi. Dacă el a plâns, trebuie să plâng și eu!…

Nicicând plânsul nu a fost atât de dorit. Plânsul la film e Nirvana, e transă, e orgasm. Faptul că cineva îți garantează prin propriile lacrimi (și nu ai nevoie să i le vezi efectiv, te uiți în ochi și știi că așa se va întâmpla) este suficient să te convingă. Pentru că da! Vrei și tu să plângi! Oricare ar fi filmul, oricare ar fi acțiunea, scopul, personajul, trebuie să plângi! Șiroaie.

Duminică am plâns la Hoțul de Cărți. În hohote, în toate pozițiile, în toate direcțiile – pe tricou, pe pantaloni, pe păr. Am plâns la început chițăit, apoi am scos elefantul din mine! Ok, nu e un film suprem. Na. Nu am plâns la Portocola mecanică. Acolo m-am simțit îngrețoșată și scârbită. Nu, aici am plâns artistic și din suflet.

Plânsul la film este cel mai frumos plâns! 🙂 Astfel încât vă doresc să plângeți la cât mai multe filme!

p.s. da, am plâns și la dallas buyers club. De dramă și invidie.

Share!Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on StumbleUponShare on Google+Pin on PinterestEmail this to someone

Comments (5)

    Eu am plâns la Bambi și Titanic. Beat that!

    Reply

      Kung Fu Panda!

      Reply

        Benjamin Button!

        Reply

    Bine, Camil… ca să te impresionez ar trebui să spun Tom și Jerry? :)) Ok. Nu pot. Dar pot Sandy Bell.

    Reply

      La Sandy Bell nu mă așteptam :))
      Mă dau bătut.

      Reply

Leave a comment

Hey, so you decided to leave a comment! That's great. Just fill in the required fields and hit submit. Note that your comment will need to be reviewed before its published.