Roșii de Turcia. Asiaticii sunt de vină.

Organic. Bio. Eco. Mutații genetice. Hormoni.

Nu doar alimentele te pot intoxica.

 

Am o prietenă PR care se mândrește cu conturi de Facebook ”crescute organic”.

Ce cuvânt greu… Organic. Cere timp. Cere calitate. Cere să fii corect.

Timpul a cam intrat la apă. Cine mai are timp să se ”poarte” organic, eco, bio?

Vrem roșii și căpșuni bio. Șoferii devin bicilciști ca să fie eco. E un val de poftă de bio și eco. Și totuși ”timpul nu mai are răbdare” cu noi. Sau poate noi nu mai avem răbdare cu timpul.

Iar oamenii de marketing se grăbesc cel mai tare. Marketingul poate fi la fel de toxic precum roșiile de Turcia. Vizual ne hipnotizează mai ceva ca dansatoarele din buric.

E marketingul periculos? Posibil.

E marketingul responsabil? Un pic. Dar mai responsabil decât marketingul suntem noi. Finalul poveștii îl scriem noi.

Nu există bio-eco 100%. Dar există aspirații și discernământ și cred că ideal ar fi ca fiecare om să se trateze în primul rând pe sine într-un mod cât mai …organic. Timpul este cel bun îngrășământ natural. (tweet that)

Bio-eco nu e doar pentru alimente. Bio-eco e o valoare la care ar trebui să aspirăm în relațiile pe care le avem, în munca pe care o depunem, în comunicarea pe o avem. Nimeni nu mai are răbdare să ”cultive” organic o prietenie, un proiect, un dialog.

Sub scuza timpului care ne strânge mai ceva elasticul indispensabillor, am transformat viața într-o afacere cu termen rapid de dezvoltare. În lipsa timpului petrecut cu propriul copil, îi dăm la schimb un smartphone. În lipsa timpului real petrecut cu un prieten, compensăm cu Facebook.

Oamenii sunt foarte isteți. Au reușit să creeze substitut pentru orice. Inclusiv pentru relații și dialog de calitate.

Dar oamenii nu sunt suficient de isteți să știe cum să le dozeze.

 

Viața e ca la chimie. Cere atenție la combinații și substanțe. Altfel facem BUM!

 

Sună ca un banc, dar de fapt e un pic trist cât de frecvente au devenit consultațiile la oftalmolog. Și nu pentru că ne forțăm dioptriile să ne privim oamenii cei dragi în față, ci pentru că ne forțăm să îi privim printr-un ecran de 7 inch.

Zău. Ce curajos e omul să-și asume un alt mod de a privi lumea.

Eu cred că de vină sunt asiaticii. I-am văzut acum 10 ani în Veneția. În loc de ochi le crescuseră aparate foto. Doar așa puteau privi.

Este asta organic?

Share!Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on StumbleUponShare on Google+Pin on PinterestEmail this to someone

Leave a comment

Hey, so you decided to leave a comment! That's great. Just fill in the required fields and hit submit. Note that your comment will need to be reviewed before its published.