Slăbesc pe zi ce trece cu pixuri. Din când în când mai scapă câte o vacă

La jumătatea lui martie plec la Londra. Începând cu 26 februarie prioritatea mea a devenit să mă subțiez suficient de tare încât să încap în poză cu monumentul (termen generic). Pentru că: Da, mă simt precum London Eye. Aș putea să ajung acolo rostogolindu-mă.

Dar, ca în comunicarea criză, am hotărât intervenție cu pixul roz, pixul negru, 3 tipuri de marker și o mini-agendă. Da, da, slăbesc pe zi ce trece cu pixuri și markere. Depășind fanteziile, această agendă a dietei e un fel de biblie, o cronică a luptelor între David (ambiția mea) și Golliat (orice fel de mâncare).

Cîndva am citit despre un chinez care s-a însurat oficial cu perna lui. Eu simt ceva special pentru carnețele, agenduțe, liste, centralizări. Tot ce mă interesează ajunge într-o agendă tematică. În acest moment mă preocupă matematica și caloriile. Începând cu 26 februarie mă simt ca un cioban care își numără nonstop și obsesiv oile. Oile mele trebuie să fie puține și de calitate. Din când în când mai scapă cate o vacă.

De fapt, ceea ce am realizat e că lucrurile frumoase nu vin ușor și succesul nu alunecă în viteză călare pe o sanie de la Soci condusă de vreun olimpic. Succesul vine pe drumuri înnămolite. Și da vine alunecând, alunecând și căzând, dar mai important insistând să te ridici. Eu nu am ajuns la succes și poate nu o ajung prea curând, dar faptul în sine de a încerca, de a te strădui, de a fi un hamsterică asudat al bicicletelor eliptice, de a vedea că + nu e o creștere pozitivă, îmi dă senzația că trăiesc. Nu mai vorbesc de fulgerele de creativitate care te lovesc: gumă de mestecat cu aromă de savarină!!!!!!! Mesteci, dar nu înghiți. O secundă pe buze, niciodată pe șolduri!

În perioade ca asta afli ce sunt demonii rusești (într-un mod intens), remarci perspective noi (fiecare minus e de fapt un plus), ambiția ta se transformă într-un Arnorld mușchiulos, ține doar de tine să-i dai rolul Terminatorului, ai mai mult timp (niciodată nu mi s-a părut atât de mult între mese), în consecință faci mai mult lucruri (am citit 3 cărți în 4 zile), în consecință devii mai informat și cultivat etc. E un cerc ”vicios” de favorabil dezvoltării tale.

Iată de ce în ochii mei Matthew Mcconaughey merită Oscarul pentru efortul lui.

4 martie 2014

Share!Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on StumbleUponShare on Google+Pin on PinterestEmail this to someone

Leave a comment

Hey, so you decided to leave a comment! That's great. Just fill in the required fields and hit submit. Note that your comment will need to be reviewed before its published.